Simona și clipurile sale (cont.)

Dacă am zis că revin cu alte filmulețe ale Simonei despre excursiile noastre, atunci…zis și făcut. Am pregătit trei clipuri care mai de care :) În Norvegia l-am vizitat pe prietenul nostru Tom Erik și pe cățelul său beagle pe nume Boose. Am decis că ne place foarte mult acolo ceea ce reiese foarte clar și din filmulețul  de mai jos:

Apoi, anul următor, am organizat întâlnirea de la Londra, desfășurată sub înaltul patronaj al Majestății Sale :). Christian s-a erijat în marele ghid al acestui pelerinaj, prilej cu care Tom Erik a ținut să comenteze la tot pasul despre lacunele organizatorice. Noi restul ne-am distrat teribil! Ei nu!

Ulterior, în 2011, am constituit o echipă de lucru (Simona, Pery și subsemnatul) și ne-am deplasat la Veneția pentru a realiza un studiu de caz cu titlul: “Reorganizarea și reabilitarea transportului în comun în contextul inundațiilor. Evaluare funcțională și intervenție.” . Cercetarea este în plină desfășurare, până una alta…vă prezentăm colecția de date de pe film. Weekend fain!

 

Simona si clipurile sale

După cum mi se întâmplă mai întotdeauna, când muncesc și caut ceva în calculator…găsesc altceva muuuuuult mai interesant și care  face imposibilă ducerea la bun-sfârșit a lucrului început. Exact așa s-a întâmplat și astăzi când am dat peste câteva clipuri făcute de soția mea Simona, care nutrește o pasiune teribilă pentru astfel de montaje.

Și uite așa ne-am adus aminte de vremuri în care we were young and unafraid și ușor mai dereglați la mansardă. Atât de dereglați încât am mers cu autostopul de la Nisa la Toulouse și îndărăt. Se remarcă în montaj și “Pery cel sclepți” care între timp s-a mai copt la minte, motiv pentru care îl numim în prezent “Pery mână-ruptă”.

În curând vă arăt și filmulețele din Norvegia, UK, Italia și apoi facem și rubrica “să ne cunoaștem patria” – despre road trip-urile pe Transfăgărășan, Transalpina și cel mai recent – Maramureș.