AHS Cluj – viata in comunitati de pedagogie curativa

Am cuvantat inainte aici despre inceputurile AHS la Cluj. Si am promis sa revin asa ca astazi vreau sa va vorbesc despre cum anume se imtampla lucrurile “magice” intr-o comunitate de pedagogie curativa sau comunitate Camphill cum se mai numeste ea. In prezent exista 119 astfel de comunitati in 23 de tari din Europa, America, Africa de Sud si Asia. In Romania, munca colegilor nostri de la Simeria Veche reprezinta cel mai bine acest mod de a trai si a simti viata si lumea. Camphill inseamna camp-ul sau asezamantul de pe deal iar ideea este sugestiv redata chiar de catre initiatorul acestei miscari:

“Am văzut acele fiinţe cu handicap sever, atât de fericite şi radioase. Şi atunci, deodată, am simţit profund, că scânteia spiritului era prezentă în fiecare dintre ele, în ciuda deficienţelor. Atunci am luat decizia de a-mi dedica viaţa îngrijirii şi educării acestor copii. Tot atunci, mi-am promis mie însumi: să înalţ o colină pe vârful căreia să aprind o candelă uriaşă, aşa încât, fiecare copil infirm sau cu handicap să fie capabil să-şi găsească drumul lui spre speranţă şi să îşi aprindă propria candelă, astfel încât, fiecare flacără să poată să-i lumineze singură drumul spre viitor.” (dr. Karl König, Revista “Cresset”, vara anului 1961, după 21 de ani de Camphill)

O astfel de comunitate, cum este si AHS nu este o institutie unde profesorii si terapeutii merg la serviciu, isi fac norma si apoi pleaca acasa ci este un organism viu, in care persoanele cu dizabilitati si terapeutii lor traiesc viata de zi cu zi impreuna, cu bune si cu…mai putin bune :) Intr-o astfel de comunitate gasim o scoala vesela unde copiii sunt primiti de la gradinita si parcurg pas cu pas tot traseul de educatie si terapie. Apoi scoala nu-i trimite acasa de unde au venit in urma cu 12-13 ani ci ii primeste in atelierele protejate unde mainile harnice ale tinerilor cu dizabilitati fac lumanari, ornamente, leaga caiete, fac croitorie, produse de panificatie sau orice altceva decid ei ca vor sa creeze. Am trait de multe ori fericirea tinerilor cu dizabilitati care vad ca din mana lor ies lucruri cu sens folositoare celorlalti. In comunitatea lor exista si case de tip familial in care locuieste permanent o familie ce are in grija 4-5 copii cu dizabilitati. Comunitatea are si o ferma, are gradina pe care tinerii cu dizabilitati o ingrijesc, cultiva legume si fructe, au grija de animale. E mult de povestit despre fiecare sector in parte asa ca am decis ca merita cate o postare viitoare cu dedicatie. Legat de asta, mai spun doar ca ne dorim foarte mult, pe masura ce piticii AHS cresc, sa putem sa-i ocrotim si la Cluj intr-o astfel de comunitate.

Elementul central in povestea AHS este respectarea demnitatii umane. Terapeutii nostri, considera ca dincolo de orice diagnostic, exista in fiecare copil nenumarate resurse extraordinare care, daca sunt aduse la lumina, vor ajuta la cresterea calitatii vietii sale si la dezvoltarea sa spre viata de adult. La AHS totul porneste de la relatii. Intre terapeuti, intre copii, intre terapeuti si copii. Fiecare clasa, are doi terapeuti, care ii insotesc pe copii de la gradinita pana cand finalizeaza 10 clase si se pregatesc sa intre in ateliere protejate. Acesta este un lucru atipic pentru sistemul romanesc de invatamant si pe care am reusit sa-l implementam la AHS. Apoi, ne concentram pe ritmuri: al zilei, al saptamanii, al anotimpurilor, al anului. In viata acestor copii, ritmicitatea ofera sens, ofera structura si predictibilitate. Obiectivele educationale sunt integrate in aceasta structura intr-un mod coerent, si sunt privite unitar, ca in intreg, ca parte din viata de zi cu zi pe care o traim impreuna. O zi la AHS debuteaza cu un salut oferit fiecarui copil, cu o strangere de mana si cu o activitate de grup care deschide saptamana. Urmeaza activitati de cunoastere, apoi spre mijlocul zilei activitati artistice iar dupa masa de pranz, activitati mestesugaresti. La final de saptamana ne reunim cu totii si ne bucuram de lucrurile pe care le-am invatat, le-am simtit si le-am facut in toata aceasta perioada. Orice activitate este prezentata copiilor facand apel la cat mai multe simturi. Si este apoi consolidata prin povesti adaptate fazei emotionale in care ei se afla. Cand sunt mici, folosim basme iar pe masura ce cresc utilizam fabule, povesti cu eroi sau mitologie.

Astazi, Emily si cu Dora impreuna cu piticii lor invatau despre cum se intorc pasarile din tarile calde, cum isi fac un cuib si cum au grija de puii lor. Poate ca va intrebati cum o randunica vine la cuib sa aiba grija de un pui de…gaina. Si noi ne-am intrebat asta cand le-am vazut cuibul dar am inteles apoi ca pe lumea asta se intampla si adoptii :)

2014-04-30 13.23.16

Desigur, v-ati prins, umorul este o alta resursa nelipsita in activitatile noastre.

2014 este anul în care AHS Cluj aniverseaza 10 ani de existenta si vrem sa credem ca in toti acesti ani i-am invatat pe copii multe lucruri. Totodata si ei ne-au invatat pe noi ca nu sunt niste jucarii stricate care trebuie reparate ci fiinte in cautarea unui sens in viata, in cautarea iubirii, a sperantei a increderii. La fel ca noi toti de altfel!

 

One thought on “AHS Cluj – viata in comunitati de pedagogie curativa

  1. Pingback: AHS – scoala in centrele de pedagogie curativa | Ovidiu Damian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>