Am cuvantat inainte aici despre inceputurile AHS la Cluj. Si am promis sa revin asa ca astazi vreau sa va vorbesc despre cum anume se imtampla lucrurile “magice” intr-o comunitate de pedagogie curativa sau comunitate Camphill cum se mai numeste ea. In prezent exista 119 astfel de comunitati in 23 de tari din Europa, America, Africa de Sud si Asia. In Romania, munca colegilor nostri de la Simeria Veche reprezinta cel mai bine acest mod de a trai si a simti viata si lumea. Camphill inseamna camp-ul sau asezamantul de pe deal iar ideea este sugestiv redata chiar de catre initiatorul acestei miscari:

“Am văzut acele fiinţe cu handicap sever, atât de fericite şi radioase. Şi atunci, deodată, am simţit profund, că scânteia spiritului era prezentă în fiecare dintre ele, în ciuda deficienţelor. Atunci am luat decizia de a-mi dedica viaţa îngrijirii şi educării acestor copii. Tot atunci, mi-am promis mie însumi: să înalţ o colină pe vârful căreia să aprind o candelă uriaşă, aşa încât, fiecare copil infirm sau cu handicap să fie capabil să-şi găsească drumul lui spre speranţă şi să îşi aprindă propria candelă, astfel încât, fiecare flacără să poată să-i lumineze singură drumul spre viitor.” (dr. Karl König, Revista “Cresset”, vara anului 1961, după 21 de ani de Camphill)

O astfel de comunitate, cum este si AHS nu este o institutie unde profesorii si terapeutii merg la serviciu, isi fac norma si apoi pleaca acasa ci este un organism viu, in care persoanele cu dizabilitati si terapeutii lor traiesc viata de zi cu zi impreuna, cu bune si cu…mai putin bune Intr-o astfel de comunitate gasim o scoala vesela unde copiii sunt primiti de la gradinita si parcurg pas cu pas tot traseul de educatie si terapie. Apoi scoala nu-i trimite acasa de unde au venit in urma cu 12-13 ani ci ii primeste in atelierele protejate unde mainile harnice ale tinerilor cu dizabilitati fac lumanari, ornamente, leaga caiete, fac croitorie, produse de panificatie sau orice altceva decid ei ca vor sa creeze. Am trait de multe ori fericirea tinerilor cu dizabilitati care vad ca din mana lor ies lucruri cu sens folositoare celorlalti. In comunitatea lor exista si case de tip familial in care locuieste permanent o familie ce are in grija 4-5 copii cu dizabilitati. Comunitatea are si o ferma, are gradina pe care tinerii cu dizabilitati o ingrijesc, cultiva legume si fructe, au grija de animale. E mult de povestit despre fiecare sector in parte asa ca am decis ca merita cate o postare viitoare cu dedicatie. Legat de asta, mai spun doar ca ne dorim foarte mult, pe masura ce piticii AHS cresc, sa putem sa-i ocrotim si la Cluj intr-o astfel de comunitate.

Elementul central in povestea AHS este respectarea demnitatii umane. Terapeutii nostri, considera ca dincolo de orice diagnostic, exista in fiecare copil nenumarate resurse extraordinare care, daca sunt aduse la lumina, vor ajuta la cresterea calitatii vietii sale si la dezvoltarea sa spre viata de adult. La AHS totul porneste de la relatii. Intre terapeuti, intre copii, intre terapeuti si copii. Fiecare clasa, are doi terapeuti, care ii insotesc pe copii de la gradinita pana cand finalizeaza 10 clase si se pregatesc sa intre in ateliere protejate. Acesta este un lucru atipic pentru sistemul romanesc de invatamant si pe care am reusit sa-l implementam la AHS. Apoi, ne concentram pe ritmuri: al zilei, al saptamanii, al anotimpurilor, al anului. In viata acestor copii, ritmicitatea ofera sens, ofera structura si predictibilitate. Obiectivele educationale sunt integrate in aceasta structura intr-un mod coerent, si sunt privite unitar, ca in intreg, ca parte din viata de zi cu zi pe care o traim impreuna. O zi la AHS debuteaza cu un salut oferit fiecarui copil, cu o strangere de mana si cu o activitate de grup care deschide saptamana. Urmeaza activitati de cunoastere, apoi spre mijlocul zilei activitati artistice iar dupa masa de pranz, activitati mestesugaresti. La final de saptamana ne reunim cu totii si ne bucuram de lucrurile pe care le-am invatat, le-am simtit si le-am facut in toata aceasta perioada. Orice activitate este prezentata copiilor facand apel la cat mai multe simturi. Si este apoi consolidata prin povesti adaptate fazei emotionale in care ei se afla. Cand sunt mici, folosim basme iar pe masura ce cresc utilizam fabule, povesti cu eroi sau mitologie.

Astazi, Emily si cu Dora impreuna cu piticii lor invatau despre cum se intorc pasarile din tarile calde, cum isi fac un cuib si cum au grija de puii lor. Poate ca va intrebati cum o randunica vine la cuib sa aiba grija de un pui de…gaina. Si noi ne-am intrebat asta cand le-am vazut cuibul dar am inteles apoi ca pe lumea asta se intampla si adoptii

Desigur, v-ati prins, umorul este o alta resursa nelipsita in activitatile noastre.

2014 este anul în care AHS Cluj aniverseaza 10 ani de existenta si vrem sa credem ca in toti acesti ani i-am invatat pe copii multe lucruri. Totodata si ei ne-au invatat pe noi ca nu sunt niste jucarii stricate care trebuie reparate ci fiinte in cautarea unui sens in viata, in cautarea iubirii, a sperantei a increderii. La fel ca noi toti de altfel!

“Cuvant inainte” pentru ca mi-am propus sa scriu un sir de povestiri despre AHS, despre ce s-a intamplat si cum s-a transformat aceasta poveste de la an la an. Astazi am scris despre inceputuri, despre cum a pornit totul. Am avut ocazia acum cateva zile sa impartasesc povestea AHS unor tineri studenti. De-alungul timpului am spus-o de multe ori insa de fiecare data mi se pare fascinanta si ajung sa ma minunez de parca o aud si eu pentru prima data. Ca orice poveste, are o doza de “magic”, care ne-a invatat sa credem ca nimic pe lumea asta nu-i intamplator. Se facea ca afara era anul 2004 iar in camera 1 din caminul 17 Hasdeu, si acasa la Dutica ne strangeam noi, 10 tineri psihologi sa ticluim actele de infiintare a ONG-ului.

 24 Martie 2004 este ziua in care s-a nascut AHS Cluj. Ideea cu care am pornit la drum a fost aceea de a lua in grija copii cu dizabilitati severe, copii care nu erau integrati in alte locuri, copii pe care nu-i vroia nimeni. Pentru ca erau prea „gravi”, prea „afectati”, erau „nescolarizabili” si „neintegrabili”. Am reusit sa gasim un centralizator cu acesti copii si ne-am impartit pe echipe. Mergeam cate doi la adresele din centralizator, bateam la sonerie si explicam parintilor cine suntem si ce vrem sa facem. N-am sa uit niciodata amestecul de sentimente pe care l-am trait atunci si pe care l-am simtit la cei care ne primeau in casele lor. Ei erau surprinsi ca i-am gasit, ca nu le cerem bani pentru ceva, ca suntem foarte tineri si fara experienta iar noi eram surprinsi ca oamenii nu ne trantesc usa in nas, ca ne vorbesc cu tremur in voce despre copiii lor dar si cu resemnarea omului care si-a luat-o peste bot de suficient de multe ori incat sa nu-si faca sperante pe povesti spuse in pragul usii. Cert este ca, la finalul acestui proces, aveam o trupa serioasa de 12 pitici gradinitari pregatiti sa intre in Casuta AHS. Care casuta? Ca noi aveam ONG, aveam copiii dar nu aveam un loc al nostru. Inca! Spun inca, pentru ca imediat s-a gasit si loc. Asta e momentul in care intervine partea cu „magic” in povestea AHS. Acest lucru l-am inteles noi mai tarziu – anume faptul ca atunci cand vrem sa facem ceva impreuna cu piticii, lucrurile se aliniaza intr-un mod magic. Se gasesc bani, se gasesc locatii, se gasesc resurse si se leaga toate „ca de la sine”. Ca dovada, 7 luni mai tarziu, in casuta AHS de pe strada Vasile Parvan era galagie. Piticii se jucau in gradinita noastra. Aveam perdele legate cu sarma, faianta si zugraveala vechi, mobila primita de la colegii de la Simeria, mocheta si pernite donate de Otilia. Sobele nu aveau termostat, motiv pentru care noi, fondatorii ne-am impartit iarasi in grupe. Prin rotatie, mergeam la 4 dimineata la casuta sa pornim sobele ca sa fie cald la 8 cand vin copiii. Eram carpiti de somn dar ne energizam rapid cand apareau piticii. A fost o perioada grea pentru noi dar frumoasa. Foarte foarte frumoasa! In prima vacanta de vara am renovat casuta.

 Am tinut foarte mult la casuta asta. Pana si zugraveala de pe pereti era pusa de noi. Gradina era cosita si aranjata de noi. Am suferit cu totii foarte mult cand am pierdut-o, prin retrocedare. A fost un punct de cotitura cand am impachetat in cutii tot ce aveam noi acolo si am plecat. Si am crezut ca e finalul. Dar de fapt n-a fost asa. A fost iarasi „magic”, au aparut niste bani donati de Alex si o noua locatie in care ne-am mutat cu chirie. Exact ca intr-o familie care trece si prin momente fericite dar si prin momente…mai putin fericite. Apoi au venit Andrei, Renate si colegii lor, au venit Cristi si Ioana care ne-a ajutat sa mai strangem o tura de bani sa ne platim chiria mai departe. Cand s-au terminat si banii astia, era decembrie. 31 decembrie. Era iarasi, magic! Am primit cadou o noua casuta AHS, am gasit un om fain care ne-a ajutat cu mutatul lucrurilor. Aproape ca porneau artificiile de „La multi ani 2013” si noi marsaluiam prin Cluj in camion cu mobila si cu saci plini cu materiale. Cumva, aveam impresia ca artificiile sunt pentru noi, pentru faptul ca se deschid noi usi in fata noastra. Asa a si fost! Astazi, cand privim in urma, ne dam seama ca am crescut odata cu piticii nostri. Ca AHS a ajuns ceea ce este datorita lor. Cu siguranta vom trece prin multe „furtuni” de acum inainte, dar nu vom trece singuri, ci impreuna. Astazi, piticii nostri gradinitari in 2004 sunt elevi in clasa a VIII-a.  Copiii pe care nu-i vroia nimeni pentru ca erau prea „gravi”, prea „afectati”, care erau „nescolarizabili” si „neintegrabili” au gatit pentru persoane nevoiase si fara adapost din comunitate. Dar asta e o alta poveste magica despre care vom vorbi in curand!