In comunitatile de pedagogie curativa scoala, educatia ocupa un loc aparte. Un copil (cu dizabilitati) care are acces la educatie va deveni un adult (cu dizabilitati) capabil sa-si traiasca viata cu demnitate, cu respect pentru sine, pentru ceilalti. Va avea increderea si bucuria de a fi util si apreciat in comunitatea din care face parte. Noi consideram ca orice copil are dreptul si este apt sa mearga la scoala, indiferent de cat de descurajanta ar putea sa para dizabilitatea sa. Noi ii grupam pe copii in clase in functie de varsta, si nu de dizabilitate. Daca ne-am centra pe criteriul dezvoltarii cognitive, am putea avea in clasa I elevi de 7 ani, 15 sau 18 ani. Ori nevoile lor emotionale sunt atat de diferite…

Se creaza in fiecare clasa un mic “univers”, un nucleu in care nu exista absolut nici o stimulare prin concurenta sau competitie. Dimpotriva, copiii nostri stiu ca fiecare din ei sunt o parte valoroasa a unui intreg. Unul taie foarte bine cu foarfeca, altul picteaza, altul lipeste insa rezultatul final este rodul muncii tuturor si fiecare a pus acolo o parte din priceperea si talentul sau. Noi nu avem manuale, pentru ca daca vrem sa invatam cum arata sau cum functioneaza un lucru, ne punem la treaba si ne facem acel lucru, ne facem singuri manualele. Daca vrem sa avem o harta a Romaniei, o facem pur si simplu, daca vrem sa stim cum isi fac oamenii case, ne construim si noi una, pas cu pas. Ne strangem materiale, facem fundatia, apoi avem rabdare sa se intareasca materialul, ridicam zidurile, asteptam iarasi pentru a fi suficient de solide ca sa sustina acoperisul, facem ferestre si usi. La fel se intampla si cand invatam sa gatim, cand pregatim o petrecere sau cand vrem sa aflam cum cresc plantele.

Programul scolilor de pedagogie curativa are o structura, metode si un continut specific. Dimineata ne strangem cu totii – copii si terapeuti. Ne salutam fiecare si ne strangem mana cu bucuria de a ne revedea si curiozitatea in fata unei zile care abia incepe. Vom face apoi o parte ritmica – cu exercitii de maini, picioare, jocuri, pantomima – care ne trezesc corpul, il activeaza, il incalzesc. Din multitudinea de exercitii de ritm, copiii isi exprima rapid preferintele pentru unele sau altele. Dupa o perioada in care ii lasam sa le exerseze pe acelea, vom incerca progresiv sa stimulam si altele (mersul inapoi pentru copii care percep mai putin spatiul din spatele lor, mersul cu ochii acoperiti pentru a incuraja concentrarea la copii care se lasa stimulati prea mult de ceea ce vad). Prin joc, toti participam la aceste exercitii, inclusiv terapeutii. Treptat ele devin incercarea personala a fiecaruia, incercare pe care ne propunem sa o depasim. Luni si vineri precum si la inceput si la sfarsit de luna facem partea ritmica impreuna pentru ca ritmul este extrem de important in viata noastra. Rutina pozitiva ne educa rabdarea, ne ajuta sa stim ce urmeaza sa se intample, sa dobandim siguranta si stabilitate. Apoi mergem in clase unde incepem ziua cu ora de baza – un modul principal care este predat in fiecare dimineata si prezinta aceeasi materie timp de 3-6 saptamani. Dupa aceasta perioada, vom studia alta materie si tot asa, pe parcursul unui an scolar. Ideea din spate este ca daca dam copilului un intreg structurat, va ramane cu franturi si cu structura, dar daca-i dam din start franturi…va ramane cu franturi din franturi…

•  la inceputul orei de baza, ne vom ancora in timp si spatiu, vom spune ziua, luna, anotimpul. Le repetam zilnic si astfel, ajungem sa le tinem minte.
• apoi cunostintele sunt introduse prin povesti, prin arta, prin desene pe tabla la care participam cu totii.
• prin exercitii (care se adreseaza cat mai multor modalitati senzoriale), copiii experimenteaza, simt, traiesc cele predate. De exemplu, daca “cifra 1″ a fost prezentata printr-o poveste si un desen sugestiv pe tabla, acum a venit momentul ca cei mici sa o exerseze pe podea mergand pe forma ei, sa o scrie imaginar cu degetul in palma, intr-o ladita cu nisip sau sa o modeleze in lut.
• abia dupa aceasta etapa copiii vor scrie cifra sau litera invatata in caiete unde formatul liniaturii este facut tot de ei, in functie de tendinta fiecaruia de a scrie mai mare sau mai mic
• la finalul orei de baza, o poveste adaptata iarasi varstei si continutului predat va inchide practic aceasta bucla a cunoasterii si va lasa notiunile sa se decanteze, sa se “aseze” pana data viitoare.

E firesc ca dupa ora de baza, centrata pe aspectele de cunoastere, sa urmeze o gustare care ne da energia necesara pentru a ne implica in activitatile artistice sau in terapiile individuale. Rand pe rand si tot ritmic, copiii merg la cabinet pentru logopedie sau kinetoterapie. In universul clasei, atmosfera este data de activitatile artistice. Daca e muzica, nu ascultam muzica ci facem muzica. Orchestra clasei se organizeaza rapid. Unii bat ritmul din palme sau picioare, altii framanta castane sau pietricele, unii ating lira sau xilofonul, cert este ca muzica se naste ca produs al grupului, al experientei puse in comun. Uneori este absolut firesc sa incingem si o hora sau un alt dans daca asa avem noi chef atunci. Daca avem pictura, atunci este clar ca vom folosi tehnica ud-pe ud. Si clar fara contur. Va aduceti probabil aminte ce drama era in scoala traditionala cand ieseai din contur si colorai “pe langa”. Sistemul de notare penaliza rapid ca un ciocanel peste degete acest derapaj. Uneori se lasa chiar cu foaia rupta sau cu necesitatea refacerii lucrarii. La noi, in pedagogia curativa, nu dam nici doi bani pe contur si pe limitarile pe care el le impune. Cu pensula plina de culoare pusa pe foaia uda se creeaza forme si imagini nebanuite, originale si care lasa imaginatia noastra sa zboare in mii si mii de locuri. La urma urmei, asta si este de fapt arta, creativitatea.

Dupa cunoastere si arta urmeaza masa de pranz, pe care o luam impreuna, ca intr-o familie. Dincolo de mancare, intalnirea la masa este un aspect de interactiune sociala care ne aduce impreuna si ne valorizeaza ca si grup, ca si intreg. Iar dupa masa de pranz, activitatile mestesugaresti sau de formare a autonomiei personale ii ajuta pe copii sa isi dezvolte abilitati importante pentru viata de adult. In centrele de pedagogie curativa, ele apar in orarul nostru inca de la clasele mici si reprezinta semintele pe care le plantam in viata acestor copii, pe care le crestem in toti acesti ani si care la finalul ciclului scolar vor da roade si-i vor face pe tineri pregatiti pentru a se specializa in activitati profesionale in ateliere protejate. Pentru cei mici, ele sunt iarasi o modalitate de joc (cu lut, cu lemn, cu sfori, carpe, metale, sarme, ceara, cartoane) iar pentru terapeut un excelent instrument de a descoperi interesul si talentul copiilor intr-un anume domeniu. Ceea ce era candva o joaca, astazi este incurajat si modelat iar peste ani, la finalul scolii este calificarea ce-l aduce pe tanarul cu dizabilitati in atelierul de tamplarie, de tesatorie de confectionat lumanari etc. Asa, lucrurile capata un sens, o finalitate un nou ritm.

Mai vreau sa va spun ca pozele din aceasta postare sunt realizate la centrul de pedagogie curativa de la Simeria, un loc special cu copii si oameni speciali care au scris istoria acestei alternative educationale in Romania. Oameni care au refuzat sa mai astepte ca un sistem guvernamental sa dea directiile potrivite pentru o educatie performanta ci, prin educatia pe care o promoveaza si o fac zi de zi acolo, schimba incet-incet directiile de actiune ale unui sistem guvernamental ce inca vede scoala si dascalul in contur gri. Pana data viitoare (cand va voi povesti despre terapeutii formati in acest domeniu, despre atitudinea si resursele lor extraordinare) m-as bucura sa cred ca ati ramas in gand cu ideea ca se poate!