1997. Participam la primul training media si, totodata, primul training din viata mea (“sanitarii priceputi” si “pompierii curajosi” nu se pun, corect?). Aveam 15 ani. Formatori excelenti, subiecte incitante, exemple si exercitii extraordinare. Am spus mai multi de DA atunci. Ca sa exemplificam: Da, asta e cel mai tare training la care voi fi participat vreodata. Da, imi doresc sa cresc mare si sa ma fac trainer. Da, am absorbit ca un burete TOT si DA, sunt gata sa aplic si sa fac schimbari majore atat in viata mea cat si in a altora. Practic am spus DA unui mariaj cu training-ul. Eram convins ca in scurt timp am sa dau cu trainingul in populatie. Apoi am inteles ca, de fapt, eram la pubertate… (vezi schema de mai jos)

Oricum, nu am renuntat la idee, dovada faptul ca 2006 ma gaseste proaspat “uns” ca trainer in servicii educationale iar 2009 imi da aripi in postura de trainer in domeniul aviatiei. Calare pe avion formam de z(b)or, la sol formam si mai abitir profesori si parinti. Cum s-ar zice, mi-am implinit visul: dadeam cu trainingul in pupulatie. Au mai trecut cativa ani si experienta mea a spus clar si raspicat: Frana!!! Pentru mine, experienta  a fost un trainer bun, cum zice Vernon Law: prima data mi-a dat testul si abia apoi mi-a predat lectia.

Am avut un moment de “declic”. Nu stiu exact sa spun cum am ajuns in acest moment dar am ajuns. Declic-ul zice – mai draga, tu formezi, formezi, formezi dar tu nu ai facut un training ca sa devii formator. Ai “furat”, ca formabil, la greu de la formatorii tai dar nu ai parcurs niciodata un training de traineri, un Te-O-Te cum se zice pe romana veche . Vorba ceea, diferenta dintre a incerca sa asimilezi TOT si a parcurge un TOT.

Curat lucru, in februarie 2014 m-am inrolat intr-un program de formare de formatori. Inainte am studiat oferta, am primit recomandari. Unii mi-au spus du-te la X sau la Y, e simplu, nu faci mai nimic, iei hartia la final, patalama cu stampila, sanatate la neamuri! Ori eu nu doream asta. M-am saturat de acest tembelism cu stampila, de goana dupa diplome si portofolii. Asadar m-am dus pe recomandari cu greutate. Si m-am trezit intr-un curs greu. Unde zau ca muncesti. Unde iesi din zona de confort si experimentezi pana iti vine rau, inainte sa-ti vina bine. Nu poti trage chiulul ca nu-i pont. Foarte pe scurt, in trainingul asta e cam asa:

- lucram cu doi traineri. Primul modul, primul trainer: cu experienta in psihoterapie, capabil sa “contina” emotiile si starile pe care le-a scos din noi. Totodata capabil sa ne spuna situatii din cariera sa in care i-a fost greu sa “contina”. Tocmai cand riscam sa o cotim prea mult in zona psihologiei, vine modulul II, alt trainer – expert in vanzari, alta perspectiva, alta abordare. Ce ramane constant in toata povestea asta? – autenticitatea, profesionalismul, deschiderea.

- folosim suportul de curs ca referinta dar extindem mult invatarea prin exercitii, scenarii adaptate si exemple reale din alte cursuri tinute de ei sau de noi. Unele exemple sunt de tip “asa nu” cu centrare pe “ce am invatat si am dezvoltat de aici”

- am intrat rapid in practica si am livrat fiecare cate un “demo” in fata colegilor. Am fost evaluati. Eu, de exemplu, am incercat sa inghesui un exercitiu in 2 minute, am depasit timpul total alocat, am uitat sa implic unii participanti, i-am impartit gresit in grupe de lucru. Nu doar ca mi s-au reflectat toate astea DAR, am primit si solutii. Am fost ajutat sa raspund la unele “?” pe care le duceam cu mine de cativa ani. Ne dezvoltam, crestem, ne (auto)cunoastem. Si, sunt sigur, va veni un moment in care voi spune/scrie:

2014. Participam la primul TOT din viata mea. Aveam 32 de ani. Formatori excelenti, subiecte incitante, exemple si exercitii extraordinare. Am spus mai multi de DA atunci…

Am gasit ieri pe internet un interviu cu Mugur Varzariu, artistul social care crede ca nu-i de joaca cu karma si care spera ca peste 50 de ani, ii va fi fost ridicata o statuie. Nu vreau sa-i postez aici CV-ul, pe site-ul lui gasiti tot ce v-ar putea interesa despre el, munca lui si filosofia lui de viata. Daca cumva e ceva ce v-ar interesa si nu gasiti acolo, cu incredere puteti sa-i scrieti. Tipu’ ii foarte deschis la dialog. Interesant lucru, karmic de-a dreptul, este faptul ca dau de Mugur taman intr-un moment in care caut OAMENI care schimba tara asta si mentalitatea “minunata”, OAMENI care educa, indiferent daca au sau nu statut de personal didactic obtinut prin concurs organizat de iseje. I-am scris cateva randuri, mi-a raspuns. Dupa cateva replici schimbate pe internet, omul ma suna si vorbim, vorbim vorbim… 47 de minute. Imi povesteste despre ideile lui, proiectele lui, despre oamenii pe care i-a intalnit, despre cat de greu se misca tot sistemul, despre statuie. Ii povestesc si eu despre ideea de proiect media la care lucrez care vrea sa promoveze tocmai astfel de portrete. Nu-i foarte optimist ca voi reusi dar imi apreciaza indarjirea. Sa fim seriosi, o presa intreaga abordeaza subiecte de la care avem toti ceva de invatat si care ne dezvolta….not!!!! si subiectele sunt abordate in cele mai mici detalii, in profunzime ca atunci informatia se si fixeaza, nu? Aflam de pilda si numarul camerei de hotel in care s-a consumat un anume amantlac la Paris dar foarte putina lume stie ca un om munceste, uneori cu bani adusi de acasa pentru a trage un semnal de alarma cu privire la grupurile vulnerabile. In cateva ziare au aparut materiale despre Mugur. In unele ziare online, pe langa articole despre el sunt link-uri si head-uri catre subiectele de “can-can” tratate amplu in toate emisiunile de chiloti. Asa ceva n-ar trebui sa apara niciodata impreuna! E pacat sa se faca o astfel de alaturare intr-o pagina de ziar. Si mai mare pacat e cand alaturarea se face in mintea noastra…

El e Mugur, intr-un film pe care l-am luat de pe pagina lui de facebook

Caci a trecut o vreme de cand nu am mai dat pe aici. Si mi s-a facut dor. Pot gasi nenumarate scuze pentru ne-prezenta mea pe blog dar n-am sa fac asta ci am sa spun ce am castigat in tot timpul asta. Am avut multe discutii cu oameni faini, am facut planuri de proiecte despre care sper sa auziti in curand. Am vrut sa inchei relatii care nu se mai justificau si am crezut ca pentru asta e bine sa nu ma mai intalnesc cu persoanele respective. Si am aflat ca, pentru a face asta e nevoie de fapt sa ma intalnesc fix cu acele persoane, sa stam fata in fata si sa ne spunem “ramas bun”. Pe principiul “If you don’t make peace with your past it will keep showing up in your present”

Am mai invatat ca imi doresc sa gasesc un aspect pozitiv in orice om, activitate sau situatie cu care ma intalnesc. Si ca vreau sa-l arat si altora. Cateva exemple: am aflat, la fel ca multi altii, cazul invatatoarei spagare dar am refuzat sa ma centrez pe asta. In schimb am cunoscut-o pe net pe Mirela Miron, profesoara navetista, ex-corporatista care, alaturi de alti dascali extraordinari schimba imaginea invatamantului romanesc. Am fost in Pata Rat, cinematograful unde se ruleaza doua filme in paralel. Unu intunecat – cu oameni, locuri, saracie – si care parca se deruleaza inapoi si altul luminos – viata in gradinita cea noua, educatia, copiii, viitorul. Ma incapatanez sa va fac sa credeti in povestea cu gradinita, cu copiii din Pata Rat care desi traiesc alb-negru, viseaza partial color, vorba unei bune prietene. Ieri imi arata cineva pe Facebook imagini greu de suportat din camine-spital pentru handicapati in Serbia. Aproape instinctiv am cautat imagini si stiri cu centre de zi infiintate recent tot in Serbia, si am gasit! Se poate, se misca lucrurile, se schimba! Lucrez la o propunere de proiect media care sa aduca in lumina fix astfel de situatii. Un contraargument color la tot alb-negrul ce ni se prezinta zilnic.

Imi spunea o alta prietena ca isi reproseaza faptul ca nu a avut curajul sa plece dintr-o anume situatie. Si, pe masura ce povesteam am ajuns la concluzia ca de fapt a avut un imens curaj. Sa ramana! Cu tot ce a presupus asta.

Imi doresc sa scriu mai des despre lucrurile astea, despre experiente, despre oameni care ma transforma, care ma dezvolta. Uneori nu-i usor, te face sa te simti “ca-n masina de spalat” dar, in tot baletul asta pe damigene, cred ca fix asta-i partea cea mai faina

VA URMA